legea care interzice fumatul în spaţii publice n-a fost aprobată. încă. treaba asta a generat o întreagă avalanşă de scrisori deschise. către eter. să dea dumnezeu. că noi cerem. şi apoi băgăm degetu’n cur si stăm aşa, nemişcati. poate ne rezolvă alţii. pe noi înşine.
culmea ipocriziei mioritice este că sunt porniţi inclusiv o parte din fumătorii înrăiţi care, zic ei, aşteptau legea asta ca să se poată lasă de fumat. bă’ baetz. lăsaţi-o-n căcat, că pute-a muc. carevasăzică, aşteptăm mântuire prin interzicere de la alţii. halucinant.
ca fapt divers, primul lucru pe care-l comandă fumătorii când ies la terasă sau la restaurant este „o scrumieră”. majoritatea. şi mai repede vă rog. vă rog-ul e tot ordin, că să-nţelegeţi. şi se umple cât ai zice foc. şi dacă nu le-o schimbi urgent, aruncă mucurile pe jos. sau pe masă. sau în farfurii, pahare, ceşti. şi tot tu eşti de căcat dacă le faci observaţie. bunul simt şi cel al măsurii nu există la mulţi viciaţi. şi nu numai la ei. e o trăsătură a neamului. şi toţi ăştia au pretenţia ca atunci când le pui mâncarea pe masă, să n-aibă muc de ţigară sub nas, că pute. şi nu se face să mănânci cu căcatu’ pe masă. să muriţi voi, mah!?
nici măcar revolta asta colectivă că fumatul în cluburi e riscant şi poate duce la accidente n-a scos ciorchine de judecători drepţi afară-n faţa uşii, la fumat. aşa cum fac civilizaţii aia din alte ţări după care tot jelim, tot româneşte. sau poate-a scos, nu ştiu, da’ mă-ndoiesc. şi aş cam vrea să nu.
am zis aşa, ca fapt divers.